Potrivit companiei din domeniul securităţii cibernetice McAfee, vedeta de reality show Kristin Cavallarise ocupă poziţia a doua, în timp ce Marion Cotillard, Lynda Carter şi Rose Byrne, se află, de asemenea, printre primele cinci celebrităţi ale căror nume poate conduce fanii către link-uri virusate.
Ruby Rose (32 de ani), care a fost desemnată recent pentru a juca rolul Batwoman într-un serial de televiziune pentru reţeaua CW, este cea de-a 12-a personalitate care primeşte acest titlu, a precizat purtătorul de cuvânt al McAfee, Gary Davis, citat de Agerpres.
"Fie că vreţi să vedeţi ce a mai făcut Ruby în cel mai recent episod din 'Orange is the New Black' sau ce a purtat Kristin Cavallari la cea mai recentă gală de premiere, căutaţi cu precauţie pe internet", a spus Davis într-un comunicat.
Avril Lavigne, desemnată în fruntea topului de anul trecut, se află pe poziţia 30 anul acesta, potrivit McAfee. Adele este cântăreaţa clasată cel mai sus în top, pe locul 21, urmată de Shakira, pe locul 27.
Pentru ca activitatea pe internet să se desfăşoare în siguranţă, Davis sfătuieşte utilizatorii să nu acceseze site-uri terţe, care ar putea conţine softuri maliţioase, să folosească actualizările sistemului de operare şi ale aplicaţiilor, care pot conţine remedii de securitate, să investească în instrumente pentru protecţie şi să folosească un program destinat controlului parental.