TAZ.ro a sărbătorit, alături de clienți, parteneri și angajați, 15 ani de "technology across zones".
HillHouse pool & Lounge din Feleacu a fost gazda evenimentului care a adus laolalată clienții TAZ.ro, principalii parteneri de tehnologie ai companiei și angajații.
CEO-ul TAZ.ro, Ionuț Istrate, a deschis evenimentul cu o scurtă prezentare a companiei și a celor 15 ani de expansiune continuă. Reprezentanții Cisco, Microsoft, Netapp, Palo Alto și F5 au prezentat apoi invitaților soluțiile care stau la baza serviciilor oferite de TAZ.ro. Seara a continuat cu muzică bună, mâncare gustoasă și multă distracție.
TAZ.ro a ajuns la o cifră de afaceri de două milioane de euro, 20 de angajați și 100 de clienți din domenii precum dezvoltare software și servicii IT, servicii medicale, imobiliare, proiectare, producție industrială, transport, alimente și retail.
Ionuț Istrate - CEO TAZ.ro
"Le mulțumim colegilor alături de care am construit 15 ani de business, clienților care au încredere în serviciile noastre și partenerilor împreună cu care alcătuim «universul TAZ». Planurile noastre vizează dezvoltarea portofoliului de clienți și extinderea serviciilor, așa că privim cu încredere spre viitor. KPI-ul major la nivel de grup este îmbunătățirea continuă a calității și profesionalismul serviciilor oferite clienților noștri", a declarat Ionuț Istrate, CEO TAZ.ro.
Grupul TAZ.ro, cu sediul în Cluj-Napoca și activități globale în sfera serviciilor cloud și datacenter, suport și mentenanță IT, dar și retail hardware și software, se află într-o fază de consolidare a liniilor principale de business, în paralel cu adăugarea unor servicii noi în portofoliu, în principal prin integrarea în ecosistemul TAZ.ro a unei entități rezultate din achiziția unei companii de pe piață, dar și prin investiții în know-how, infrastructură și resurse umane.
Grupul TAZ.ro a raportat, pentru 2022, o cifră de afaceri de 10.022.000 RON, în creștere cu 60% față de anul precedent. 75% din venituri au fost obținute din core-business, adică serviciile IT și datacenter.
TAZ IT SERVICES a intrat pe piață în 2008, iar în 2021 s-a format Grupul TAZ.ro, odată cu achiziția companiei Save Data, lider pe piața românescă a serviciilor de recuperare de date, și redenumirea recentă a acesteia în TAZ IT INFRASTRUCTURE.
Acum, grupul TAZ.ro este format din cele trei companii membre: TAZ IT SERVICES – unde au fost concentrate activitățile de cloud și datacenter, TAZ IT CONSULTING – cu focus pe servicii de support și mentenanță IT, și TAZ IT INFRASTRUCTURE – care reunește activitățile de retail hardware și software, recuperare de date și parteneriatele cu Microsoft, Cisco, Palo Alto și altele.